Si fussi veru
Si fussi veru ca u jornu di li morti
i morti turnassiru pi purtarinni u cannistru chinu...iu vulissi ca me’ patri
mi ci mittissi ‘na bedda risata
chidda ca, quannu iu a sintìa,
puru si nun capìa nenti,
arrirìa appressu a iddu.
E mi s’allargava u pettu,
comu ‘na tavula china di suli,
comu un giardinu d’aranci vasati,
unni u ciàvuru da so’ buntà mi trasìa dintra,
puru si la portai di la me’ ànima era a banedda.
Si fussi veru ca i morti turnassiru,
iu mi vulissi stringirio forti forti a me’ pa’.
E siddu mi dicissi:«Ti purtavu u cannistru
chinu d’oru, piccioli e diamanti»
iu ci dicissi:«Va, purtaccillu arreri, papà.
Torna cu’ li mani vacanti...ma torna.»
E appena mi dicissi:«Amunì, papà,
jamu arrustiri ‘n campagna
e mangiamu tutti ‘nzemmula»
iu ci arrispunnissi subitu:
«Sì».Picchì ora ca nun c’è chiù,
mi pentu di tutti i voti ca fu “no”,
di tutti li jorna unni pinsava
ca l’autri cosi
eranu cchiù ‘mportanti
e inveci squagghiava acquazzina
Nun c’è nenti cchiù ‘mportanti di l’amuri:
chiddu veru,chiddu ca abbrucia forti
dintra u cori...e
mancu la morti
l’astuta.
Rosanna Badalamenti









